Irina Nechit, despre presa culturală din Republica Moldova: e un gen pe cale de dispariție

Irina Nechit este omul care impresionează de la distanță, iar dacă ajungi să o cunoști îndeaproape n-ai cum să te desparți de ea cu sufletul gol. Este scriitoare, dramaturg, traducător și unul dintre puținii jurnaliști din Republica Moldova, care scriu și trăiesc drama presei culturale. Este foarte bine apreciată și în România, iar printre cărțile pe care le-a scris se numără „Cartea rece”, „Un viitor obosit”, „Un fel de fiinţe”, „Godot eliberatorul”, „Maimuţa în baie” și altele, pentru care a obținut premii literare la Chişinău şi la Bucureşti. Irina Nechit are multe de spus, dar puțini sunt cei capabili să o asculte și să înțeleagă că avem nevoie de presă culturală de calitate.

De unde pornește și la ce duce criza din presa culturală în Republica Moldova?

Tema presei culturale în Republica Moldova este extrem de tristă! Nu este atât complicată, cât foarte tristă. Am uneori senzația că e un gen pe cale de dispariție și spun asta din experiență personală, am activat 30 de ani în presa culturală și cu trei ani în urmă am fost concediată de la Jurnal de Chișinău unde am administrat pagina „Cultură” timp de 10 ani. Disponibilizarea mea a fost motivată prin probleme financiare. Presa scrisă este într-o criză majoră, iar una din cauzele principale ale acestui fenomen este Internetul – societatea contemporană preferă să citească rapid știrile fără a depune efort suplimentar.

Acum, sunt nevoită să îmi caut un loc de muncă, dar vreau totuși să lucrez în domeniul presei culturale, nu vreau să-mi schimb profilul. Am încercat într-o zi să văd dacă aș fi capabilă să fac curat într-un spațiu public. Avem noi un scuar în apropiere de casă și am vrut să curăț ce s-a adunat acolo peste noapte – fizic nu am reușit până la capăt pentru că aveam un dezgust pentru această muncă, inima mea o luase razna, organismul meu nu se lipea de aceste gunoaie.

Deși, sunt cunoscute foarte multe cazuri când scriitori, jurnaliști, la începutul carierei lor au făcut cele mai grele munci, dar mai bine plătite decât profesia de jurnalist. Ca măturător aduni sigur 3500 de lei, dar eu cu greu reușesc să fac 1000 de lei doar din colaborări.


Se mai citește astăzi presa scrisă?

Da, se citește! Citesc presa scrisă în primul rând oamenii de cultură din Republica Moldova și trebuie să deschidem ochii și să privim în jur că cel puțin orașul Chișinău este dominat de viața de cultură și de oameni din domeniul artei. Unii străini când vizitează țara noastră în general consideră că noi suntem o colonie de artiști, un fel de orășel al artiștilor. Undeva nu este normal acest lucru. Numărul de studenți înmatriculați la arte, la actorie, la obiecte de cultură e foarte mare și cei care încearcă să facă ceva pentru a se remarca trebuiesc promovați și apreciați.

Presa culturală e tot mai strâmtorată și se oferă tot mai puține posibilități pentru oamenii care scriu despre cultură, iar o tristețe și mai mare pentru mine este că tineretul foarte greu este primit în acest domeniu al presei culturale. Dacă cei din generația mea au reușit să se afirme, să se facă cunoscuți prin diverse serii de articole, unii au scris și cărți, de exemplu, eu am lansat o carte despre teatru, acum tinerii nu pot, nu au nicio deschidere, nicio posibilitate de a face journalism cultural la modul serios.


Cum caracterizați presa culturală actuală din Republica Moldova?

E mai mult bazată pe știri, e o presă uneori expeditivă, o presă diletantă. Dar, mă bucur că se mențin cele mai importante publicații, cum ar fi „Sud-Est Cultural”, „Contrafort”, „Literatura și Arta”, dar ele apar cu sprijinul Institutului Cultural Român, mai contribuie parțial și Ministerul Culturii dar aportul său este minim.

Care este diferența dintre presa culturală de astăzi și cea de acum 20 de ani?

Atunci apăreau aceste publicații „Sud-Est Cultural”, „Contrafort” și era așa un entuziasm, un avânt, iar cei care lucrau la aceste reviste erau tineri, în floarea vârstei, cu multă energie. Veneau oameni cunoscuți din România, Germania, Franța, Italia, Polonia, Cehia și se făceau simpoziaoane de cultură internaționale, chiar și pe tema revistelor culturale. Acum foarte rar se organizează astfel de seminare sau simpozioane și îmi pare foarte rău. Totuși, problema de bază a perioadei în care trăim este lipsa tineretuluiși și e păcat, pentru că mai mulți absolvenți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării au pornit de la presa de cultură, au făcut pagini culturale foarte bune, au avut și publicații independente cum ar fi cea a lui Hose Pablo și Ion Buzu „Lolita”, care își propunea să apară o data la trei luni, dar numai din finanțe proprii și asta nu ține.


Care credeţi că este cel mai nociv lucru pentru o presă de calitate?

Totul pornește de la sistemul politic, dacă este să facem o trecere în revistă a zguduirilor din politica noastră din ultimii ani, observăm că iese la ivelă faptul că multe declarații ale politicienilor, multe proiecte foarte optimiste, foarte promițătoare și de perspectivă, s-au dovedit a fi niște minciuni formulate intenționat pentru a duce în eroare populația. Atât de mult s-a vorbit despre vectorul european, astfel încât să ajungem acum să ne întrebăm dacă nu cumva acesta a fost doar un slogan pentru a ne duce de nas și pentru a ne face să ne pierdem vigilența. Toți ne gândeam – uite o să intrăm în Europa, o să intrăm în Europa, dar scopurile politicienilor erau altele și ei au profitat de Republica Moldova pentru a-și realiza interesele personale, pentru a-și construi averile lor uriașe. Am impresia că unii dintre ei erau gata de închisoare, s-au gândit „bine, stau eu 10 ani la închisoare, dar în schimb mi-am făcut un capital, am salvat toate rudele și tot clanul meu”. Și, când e în așa dezastru structura statală a Republicii Moldova ce să mai vorbim despre presa culturală?!

Se știe că presa culturală ține de un program de stat, de grija guvernamentală față de mediul cultural din țară, e o chestie  de demnitate a unui stat – să-și sprijine cultura. Pentru că cultura este un conglomerat format din cele mai profunde, cele mai frumoase, cele mai elevate lucruri pe care le produce această națiune.


Ar putea da faliment ziarele din cauza internetului?

Da, probabil se poate întâmpla! E suficient România să se poticnească și să nu mai poată ajuta niște ziare și ele dispar, iar cele care sunt independente tot o duc foarte greu. Jurnal de Chișinău, Timpul și celelalte ziare la fel au probleme de ordin financiar. Este o minune că mai apar aceste rubrici culturale, unele dintre ele fiind susținute de fundații europene. Pe de altă parte, există ambiția oamenilor ce fac parte din generația mea de a face tot posibilul să continuie să publice, să urmărească cele mai importante evenimente din toate domeniile culturii pentru a menține acest climat cultural. Dar, acest lucru se întâmplă mai mult în Chișinău.

Aveți reproșuri față de jurnaliștii care activează astăzi în presa scrisă?

În presa scrisă, cel puțin în presa culturală, vine lume foarte slab pregătită, cu foarte puțină informație. Nu că sunt slab pregătiți în general, probabil că în anumite domenii au cunoștințe serioase, se interesează, dar în domeniul cultural habar nu au cine e scriiitorul cutare, ce lucrări, ce romane mai importante ale literaturii din Basarabia s-au scris, în general nu fac diferența intre scenografie și scenaristică, de exemplu, fac confuzii lamentabile. Chiar și la televiziune vedem uneori tineri care vin să facă practică și nu știu să formuleze o propoziție și ți se face milă de persoana respectivă – e drăguță, e aranjată, domnișoare de multe ori, frumoasă de să tot stai să te uiți la ea, dar nu poate memoriza informația pe care i-o dai la moment. Trebuie mai întâi s-o scrie pe foaie și s-o învețe pe de rost și asta mă cam tulbură, se vede că e total străină de acest domeniu. Pe urmă, e lunecoasă și chestia cu Facebook-ul și posibilitatea de a comunica pe rețelele sociale și această iluzie că publicând multe postări gata ești prezent, gata ți-ai făcut un nume. Ți-ai făcut poate un nume printre prieteni, printre colegii de facultate sau printre colegii din sat sau nu știu unde, dar nu-ți faci un nume ca atare. Trebuie să știi cum să relaționezi cu Facebook-ul acesta, nu ți-l introduce cu totul în suflet și devii total dependent.

Sunt din toate părțile capcane și pentru tineri e dificil să se orienteze. De asemenea, mai este sistemul acesta de predare în școli, eu nu am asistat la ore să văd cum se discută, dar atunci când stai de vorbă cu un student sau un licean simți cum el plutește. Și încă ceva, mai există această siguranță a tinerilor că ei vor pleca, că ei nu sunt de aici, ei se gândesc că ceea ce fac este temporar și tind să-și găsească fericirea în lumea largă și acest fenomen a intrat în conștiința poporului moldovenesc. Această alternativă de a pleca îi scutesc de necesitatea de a fi foarte buni aici.


Cum ar putea fi remediată problema presei culturale în Moldova?

Pentru mine ar fi ideal ca Ministerul Culturii să lanseze un ziar cultural, de exemplu, la care să activeze o echipă tânără și din start situația s-ar înviora. Este evident că orice articol scris de un tânăr este mai interesant, mai deosebit, lumea îl citește și reacționează. Este nevoie de o echipă formată din măcar 5-6 oameni care să poată exista din această muncă, să aibă un salariu motivant, iar dacă se formează acest grup de oameni creativi putem sta liniștiți că lucrurile vor continua.

Și, mai cunoaștem că un ziar nici nu mai este atât de costisitor încât să nu fie posibilă publicarea lui. Eu am făcut personal o revistă despre teatrul „Mihai Eminescu”, care se numea „În culise” și cuprindea articole despre artiștii de acolo, evenimente, spectacole, pe care am creat-o singură. Am scos vreo 3-4 numere, dar când am văzut că oamenii nu cumpără, mai ales că era o revistă frumoasă, cu copertă luxoasă, cu pagini colorate și nici nu era foarte scumpă – costa 25 de lei, dar nu era cumpărată de oamenii care veneau la spectacole – bilete cumpărau, dar revista nu. Când am văzut asta m-am blocat și nu am mai continuat publicarea revistei.

Dacă ați avea posibilitatea să schimbați unele lucruri în ziaristica moldovenească, cu ce ați începe?

Aș invita cât mai mulți tineri, aș modifica niște rubrici, căci trebuie făcută mai dinamic presa culturală, mai diversă și să fie angajați cât mai mulți autori, că la noi sunt articole culturale, dare ele au la bază cam aceleași idei. Este nevoie de cât mai mulți specialiști tineri, astfel încât să rămână în redacții cei mai buni, cu o pregătire pe măsură ca să fie capabili să pună accent pe elementul informativ.

Ce sfaturi le oferiți jurnaliștilor care fac presa culturală autohtonă?

Să nu renunțe, că de multe ori avem impresia că este imposibil, totuși să facă tot posibilul să meragă mai departe, să nu depună armele.

Bună, eu sunt Viorica! Scriu de aproape un deceniu şi am cunoscut în acest timp câteva sute de oameni, care m-au făcut să privesc altfel lumea. Oameni, care gândesc diferit. Oameni, care au spart bariere şi stereotipuri. Oameni buni! Mi-am făcut un hobby din a pune întrebări şi a asculta răspunsuri. Jurnalismul m-a învăţat multe, dar îmi alimentez activitatea prin a descoperi oameni. Pe această platformă veți găsi interviuri și reportaje despre oameni puternici, care sunt cei mai buni în domeniile lor, modele de curaj, ambiție și perseverență, care ascund povești de viață impresionante. Vă invit, deci, să-i descoperim împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi sus