Galina Timuș a călătorit în peste 40 de oraşe din 33 de ţări după ce a renunțat la jurnalism

După aproape cinci ani de jurnalism în Republica Moldova, a schimbat camera şi microfonul pe un job în domeniul aviației şi s-a mutat cu traiul în Qatar. Astfel, călătoriile au devenit jobul pe care îl are în prezent Galina Timuș. A cutreierat lumea în lung și-n lat – Asia, Africa și Australia – sunt doar câteva dintre destinațiile pe care le-a vizitat. Despre impresii și locații de vis din diferite colțuri ale lumii, Galina ne-a povestit într-un articol, care, pentru câteva minute, vă va face să uitați de Covid-19 și să vă planificați următoarea vacanță!

Mereu mi-am dorit să călătoresc şi am căutat pârghii să-mi îndeplinesc această dorinţă. Am avut câteva vacanţe când eram prin liceu şi facultate dar am înţeles că vreau mai mult.

Până acum am călătorit în peste 40 de oraşe din 33 de ţări. Toate locațiile sunt unice prin cultură, tradiţii, oameni, valori şi natură. În unele destinaţii precum Tokyo am avut impresia că sunt în viitor, în altele, cum ar fi Nepal, părea că m-am teleportat în trecut, dar fiecare are un farmec aparte. Totuşi, cred că inima mea s-a împărţit în două şi a rămas o jumătate în Singapore şi alta în Australia. Prima destinaţie câştigă la capitolul armonie între infrastructură şi natură de ai impresia că eşti în paradis şi Australia, care are atât de mulţi oameni frumoşi pe metru pătrat încât te atrage ca un magnet să rămâi acolo. Aş mai remarca insulele Maldive şi Seychelles – natura, apa, nisipul şi plajele de acolo sunt senzaţionale. Pozele din aceste destinaţii de pe net îmi păreau făcute în photoshop, dar în realitate nu transmit nici 50% din frumusețea reală care este acolo.

Acum mă aflu în Qatar, sunt stabilită cu traiul aici. Îmi petrec vacanţa, timp pe care planificam să-l petrec în Moldova şi să sărbătoresc Paştele alături de familie, însă Covid-19 mi-a cam dat planurile peste cap. Virusul se simte şi aici, autorităţile, ca şi în majoritatea ţărilor, au solicitat autoizolare, iar deschise sunt doar supermarket-urile, farmaciile şi poate câteva oficii bancare. Eu, totuşi, până acum câteva zile, ieşeam dimineaţa să alerg, dar nu intram în contact cu nimeni. Acum e mai complicat deoarece este foarte cald, avem 35-38 de grade în termometre.

Între job, călătorii şi vacanţe am dezvoltat un „hobby” pentru somn! Schimbul de fus orar, continentele și temperaturile mă afectează într-o anumită măsură și îmi dau de ştire că mai e nevoie şi de odihnă. În plus, am o pasiune pentru cărţi şi de câte ori revin acasă mă întorc cu valiza plină de titluri pentru lectură.

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat din călătorii este că frumusețea lumii vine de la oamenii, care sunt atât de diferiţi. Astfel, trebuie să ne respectăm reciproc şi să înţelegem că nu există rase sau naţionalităţi superioare, fiecare are o religie și un Dumnezeu, iar tradiţiile unor popoare pot părea bizare pentru noi aşa cum şi obiceiurile noastre pot părea neobișnuite pentru alții. Nu este o regulă a normalității şi cel mai mult regret că am crescut după șablonul „ce-o să zică lumea?”. Lumea e atât de mare şi diferită, de asta trebuie să faci ceea ce iubeşti, ceea ce te face fericit fără a da atenţie judecăţilor din jur.

Ştim că un om informat este un om puternic, regulă care se aplică şi în cazul călătoriilor. Atunci când îţi doreşti să vizitezi o destinaţie nouă, cercetează atent „do şi don’t”, deoarece te poţi trezi cu amenzi dacă nu respecţi anumite reguli sau legi, cum ar fi în Singapore unde sunt amendaţi cei care mestecă gumă. În foarte multe ţări se aplică amenzi pentru traversarea străzii în locuri nepermise sau pentru fumatul în locuri publice. Pentru rasism sau discriminare la fel poţi să plăteşti, în sensul direct al cuvântului. De asemenea, am grijă să dețin bani cash pentru că mi s-a întâmplat, de exemplu, în Japonia şi China să nu-mi fie acceptat cardul bancar. Un alt aspect ar fi limbajul nonverbal. Da, în unele ţări trebuie să avem grijă la mimică şi gesturi pentru că, ceea ce pentru noi înseamnă „da” pentru unii poate fi „nu” şi ce pentru noi e un gest obişnuit la ei poate fi ceva ofensator.

Aleg destinaţii pe care, dacă m-aș întoarce în Moldova, mi-ar fi mai greu să le vizitez. Astfel, explorez Asia, Australia, Africa şi recent am ajuns pe continentul Sud American, în Brazilia. Sunt în aşteptarea vizei pentru SUA (Covid-19 e de vină şi aici) şi sper cât de curând să zbor şi în state. Noua Zeelandă e la fel un punct pe care vreau să-l bifez pe harta mea dar şi multe multe alte locuri de pe superba noastră Terra. În fiecare zi mă trezesc cu gânduri noi şi am învăţat să nu-mi pun limite. Cerul este limita.

Scriu de aproape un deceniu şi am cunoscut în acest timp câteva sute de oameni, care m-au făcut să privesc altfel lumea. Oameni, care gândesc diferit. Oameni, care au spart bariere şi stereotipuri. Oameni buni! Mi-am făcut un hobby din a pune întrebări şi a primi răspunsuri. Jurnalismul m-a învăţat multe, dar îmi alimentez activitatea prin a descoperi oameni. Pe această platformă veți găsi interviuri și reportaje despre oameni puternici, care sunt cei mai buni în domeniile lor, modele de curaj, care ascund povești de viață impresionante. Vă invit, deci, să-i descoperim împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi sus